surzuită sf [At: MÂNDRESCU, UNG. 103 / Pl: ~te / E: surzui] (Îvr) Agonisire (1).

SURZUITĂ s.f. (Trans. SV) Tocmeală, rînduială. Iară de pre altă parte iaste cinul, care se ține de fapta și de surzuita Domnului, adecă de apă,, cuvine-se a ști hasna sacramentului sau tainei întru spălarea trupului CATEHISM CALVIN. Etimologie: surzui. Vezi și surzui. Cf. u s t a v (2).

surzuită, surzuite, s.f. (înv.) agonisire.