O definiție pentru smicuit
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
SMICUI, smicuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A biciui. (din smîc1)
Intrare: smicuit
smicuit participiu
| participiu (PT2) | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)