O definiție pentru smiciulare
Etimologice
SMICIULA, smiciul, vb. I. Tranz. 1. A biciui. 2. A zdruncina, a clătina cu putere, a agita. 3. A face bucăți, a rupe. (din smîc1 prin încrucișare cu bici [; sau derivat în mod direct din bici, fără a-i putea însă explica semantismul])
Intrare: smiciulare
smiciulare infinitiv lung
| infinitiv lung (IL113) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||