SFITOC s.n. 1. (ȚR) Text scris pe hîrtie sau pergament în formă de sul; act. Și au scris și sfitocul, puind închipuirea legii. PAN., 24^r. Și cînd au scris sfitocul și-l iscăliră sfinții părinți, îndată cătră coșciugurile sfinților părinți celor răpăosati să dusără si zisără vorbă către dînsii. PAN., 24^v; cf. PAN., 25^r. 2. (Mold.) Mănunchi, snop. (Fig.) Și iată alt tînăr cu chipul albu țiind în mina sa un sfitoc de foc. VSV 1691, 146^r; cf. VSV 1742, 198^v. Etimologie: rus. svitok bg. svităk.