O definiție pentru sburare

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sbura (sbor, sburat), vb. – A se mișca, a pluti în aer. – Mr. azboair, azburare. Lat. *exvǒlāre (Pușcariu 1833; REW 3115; Pascu, I, 49), cf. v. it. svolare.Der. sbor, s. n. (planare, mișcare în aer); sburatic, adj. (ușor); sburător, adj. (care zboară; s. m., duh rău); sburătoare, s. f. (pasăre); sburătăci (var. sburătăi, sburătui, sburători), vb. (a zbura scurt, a învăța să zboare; a se emancipa, a deveni independent; a alunga păsările; a trage, a azvîrli; a arunca cu pietre sau a lansa alte proiectile); sburătură, s. f. (zbor; așchie, țandără, bulgăre; fragment de obiect care se poate folosi ca proiectil; parte anterioară a tunului).

Intrare: sburare
sburare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sburare
  • sburarea
plural
  • sburări
  • sburările
genitiv-dativ singular
  • sburări
  • sburării
plural
  • sburări
  • sburărilor
vocativ singular
plural