răsucea sf [At: H IV 87 / Pl: ~ele / E: răsuc + -ea] 1 (Olt) Furcă în care se pune mosoml cu borangic de răsucit. 2 Răsuc (1). 3 (Îe) A lua (pe cineva) în ~ (sau cu ~ua) A lua la zor (pe cineva). 4 Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) spre a o strânge Si: ceatlău (2), (reg) răsuc (3).

răsucea, răsucele, s.f. (reg.) unealtă de tors, furcă; răsuc; (în expr.) a lua în răsucea = a lua la zor.