răscoc sn [At: CHEST. II, 246/336 / Pl: ~uri / E: răs- + scoc] 1 (Trs) Lemn în formă de triunghi care se așază între acoperiș și căpriori pentru a ridica streașină casei și a feri de ploaie pereții. 2 Parte a podului care se face pe capetele ieșite în afară ale grinzilor. 3 Deschizătură în acoperiș pe unde pătrund lumina și aerul în pod și pe unde iese fumul.

răscoc, răscocuri, s.n. (reg.) 1. lemn în triunghi la acoperișul casei; căprior. 2. fereastră, ochi în acoperiș.