2 definiții pentru răntălire
Arhaisme și regionalisme
răntăli2, răntălesc, vb. IV (reg.) a prăji; a face rântaș.
răntăli1, răntălesc, vb. IV (reg.) a face dezordine.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: răntălire
răntălire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||