3 definiții pentru răntuire
Etimologice
răntui (-uesc, -it), vb. – A despărți, a separa. Mag. ránt (Gáldi, Dict., 154). În Trans., și înv., dacă este același cuvînt cu răntuna, rîntuna, vb. folosit în sec. XVII în Mold., glosat a înfășura și explicat de Tiktin și Candrea prin re – înturna.
Sinonime
RĂNTUI vb. v. deranja, răscoli, răvăși, zăpăci.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Arhaisme și regionalisme
răntui2, răntuiesc, vb. (reg.) a trage, a smuci, a smulge.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: răntuire
răntuire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||