O definiție pentru răblărire
Etimologice
RĂBLĂRI, răblăresc, vb. IV. Tranz. A ponosi, a uza. (din rablă)
Intrare: răblărire
răblărire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||