3 definiții pentru râncăire
Etimologice
rîncăi (-ăesc, -it), vb. – A mugi, a boncălui. – Var. rîncălui. Sl., cf. sb. rakati „a mugi”. Der. de la rîncău, rîncaci (Candrea) este improbabilă. Var. a fost tratată expresiv, cf. boncălui.
Sinonime
RÂNCĂI vb. v. boncăi, boncălui, mugi, rage, zbiera.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Arhaisme și regionalisme
râncăi, pers. 3 sg. râncăiește, vb. IV (reg.) 1. a boncălui (taurul). 2. (despre oameni) a se agita.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: râncăire
râncăire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||