O definiție pentru ruen
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
ruen (-ni), s. m. – Plantă (Succisa pratensis). – Var. ruin. Sb. rujan „galben închis” (Tiktin).
Intrare: ruen
ruen substantiv masculin
| substantiv masculin (M1) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)