6 definiții pentru rezistare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

rezistare sf [At: POLIZU / S și: resi- / Pl: ~tări / E: rezista] (Îvr) 1-5 Rezistență (1-5).

REZISTÁ, rezíst, vb. I. Intranz. A se împotrivi, a ține piept; a opune rezistență; a nu ceda la acțiunea unor forțe din afară; a nu se lăsa învins, a se ține tare. – Din fr. résister, lat. resistere.

REZISTÁ vb. I. intr. A nu ceda loviturii unui alt corp. ♦ (Fig.) A se împotrivi, a nu ceda, a nu se lăsa învins. ♦ (Despre idei, afirmații etc.) A se menține, a se susține prin temeinicie. [P.i. rezíst. / < fr. résister, it., lat. resistere – a se ține tare].

A REZISTÁ rezíst intranz. 1) (despre persoane) A manifesta tărie; a nu se lăsa învins. ~ în luptă. 2) (despre materiale) A nu se modifica sub acțiunea factorilor externi. /<fr. résister, lat. resistere


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rezistá vb., ind. prez. 1 sg. rezíst, 3 sg. și pl. rezístă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

REZISTÁ vb. 1. a se împotrivi, (înv.) a (se) nevoi. (Au ~ până la ultimul om.) 2. a se ține. (A ~ bine până la sfârșitul cursei.) 3. a dura, a se păstra, a ține. (O încălțăminte care ~ mult.) 4. a (o) duce, a ține. (O haină care ~ la tăvăleală.)

Intrare: rezistare
rezistare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rezistare
  • rezistarea
plural
  • rezistări
  • rezistările
genitiv-dativ singular
  • rezistări
  • rezistării
plural
  • rezistări
  • rezistărilor
vocativ singular
plural