O definiție pentru reascuți


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

a reascuțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. reascút; 1 pl. reascuțím

Intrare: reascuți
verb (VT307)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • reascuți
  • reascuțire
  • reascuțit
  • reascuțitu‑
  • reascuțind
  • reascuțindu‑
singular plural
  • reascute
  • reascuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • reascut
(să)
  • reascut
  • reascuțeam
  • reascuții
  • reascuțisem
a II-a (tu)
  • reascuți
(să)
  • reascuți
  • reascuțeai
  • reascuțiși
  • reascuțiseși
a III-a (el, ea)
  • reascute
(să)
  • reascu
  • reascuță
  • reascuțea
  • reascuți
  • reascuțise
plural I (noi)
  • reascuțim
(să)
  • reascuțim
  • reascuțeam
  • reascuțirăm
  • reascuțiserăm
  • reascuțisem
a II-a (voi)
  • reascuțiți
(să)
  • reascuțiți
  • reascuțeați
  • reascuțirăți
  • reascuțiserăți
  • reascuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • reascut
(să)
  • reascu
  • reascuță
  • reascuțeau
  • reascuți
  • reascuțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)