6 definiții pentru rablagire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

rablagire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: rablagi] 1 (Fam; d. obiecte) Deteriorare prin folosire îndelungată. 2 (D. ființe) Pierdere a puterii fizice și intelectuale.

RABLAGÍ, rablagesc, vb. IV. Refl. (Fam.; despre obiecte) A se învechi, a se uza, a se deteriora (prin întrebuințare îndelungată); (despre ființe) a-și pierde puterile, vigoarea, sănătatea; a se ramoli. [Var.: răblăgí vb. IV] – Din rablagiu (derivat regresiv).

A SE RABLAGÍ mă ~ésc intranz. 1) fam. (despre lucruri) A se învechi prin întrebuințare excesivă; a se hârbui; a se uza. 2) fam. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică și/sau intelectuală (în special din cauza vârstei înaintate); a se hârbui; a se ramoli; a se rebegi. /Din rablagiu


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rablagí vb. (sil. -bla-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rablagésc, imperf. 3 sg. rablageá; conj. prez. 3 sg. și pl. rablageáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RABLAGÍ vb. v. degrada, deteriora, învechi, ramoli, strica, uza.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

RABLAGÍ, rablagésc, vb. IV. Refl. ~ (~; după Graur, prin încrucișare între rablă și damblagi)

Intrare: rablagire
rablagire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rablagire
  • rablagirea
plural
  • rablagiri
  • rablagirile
genitiv-dativ singular
  • rablagiri
  • rablagirii
plural
  • rablagiri
  • rablagirilor
vocativ singular
plural