O definiție pentru rănțuire
Arhaisme și regionalisme
rănțui, pers. 3 sg. rănțuie, vb. IV (reg.) a se destrăma, a se uza, a se rupe (o haină).
Intrare: rănțuire
rănțuire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||