O definiție pentru pricăire
Arhaisme și regionalisme
pricăi, pricăi, vb. IV refl. (reg.) a se liniști, a se astâmpăra, a se potoli.
Intrare: pricăire
pricăire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||