O definiție pentru pontorire
Arhaisme și regionalisme
pontori, pontoresc, vb. IV (reg.) 1. a împunge, a necăji cu vorba. 2. (despre încălțăminte) a cârpi, a repara.
Intrare: pontorire
pontorire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||