pioncăi, pioncăi și pioncăiesc, vb. IV (reg.) 1. (despre curci) a pioncăni. 2. (despre oameni) a vorbi cu voce cu subțire, pițigăială. 3. a vorbi încet, slab, stins, a pioci. 4. a slăbi, a se topi (de boală sau bătrânețe); a deveni moale, fără putere. 5. a merge, a se deplasa greu. 6. a nu mai vedea bine. 7. a (se) mocoși, a (se) mocăi.