pi-pa s. (cuv. chinezesc; muz.) ◊ „Sunt 40 de mici artiști [din Nankin], știu să mânuianscă tobe și săbii, știu să cânte la pi-pa, instrument tradițional chinezesc.” Săpt. 11 VIII 78 p. 4

pi pá (pipa), instrument popular la chinezi. Face parte din familia chitarelor*, având 4 sau 5 coarde pe care se cântă prin ciupirea cu degetul sau, în vechime, cu un plectru*. Primul caracter (pi) înseamnă trecerea degetelor mâinii drepte de la dreapta la stânga, al doilea (pá) înseamnă tragerea degetului gros al mâinii drepte în direcția opusă, adică de la stânga la dreapta. I se mai zice „laută* chinezească”. Este instr. de acomp. mai ales al cântecului vocal. Echiv. japonez: biwa; vietnamez: dàn tý bà; corean: bipa.