Párcele – Vechii greci au imaginat că viața omului e în mîna a trei zeități: Parcele, dintre care una, Clotho, ține fusul vieții, alta, Lakhesis, îl deapănă (de aici expresia: firul vieții) și a treia, Atropos, cu fatalul ei foarfece, îl taie. În poezie sau în graiul acelora care vor să evite cuvintul „soartă”, Parcele servesc spre a exprima ideea de ursită. Într-unul din cele cinci Sonete de mart, Anghel și Iosif ironizează pe criticii care așteaptă ca poeții să moară pentru a li se recunoaște meritele: „Ce oameni cumsecade sînt poeții! Cei morți bine-nțeles… Cei ce trăiesc I-aștept să moară toți ca să-i iubesc… O, Parcelor, lungiți-mi firul vieții! În literatură, Parcele mai sînt cunoscute prin perifraza: ”fiicele Nopții„, sau ”fiicele Destinului„ , sau ”fiicele lui Acheron„ (adică ale Infernului). La Fontaine le-a denumit ”les soeurs filandières„ (Surorile torcătoare). Coșbuc pomenește de ele în poemul Atque nos!: ”Soarta noastră-i profețită prin eterne ursitoare,/ N-au murit Lachesis, Clotos. Atropos n-a murit, oare?…" MIT.