palánt, palanturi, (pălant), s.n. (reg.) 1. Gard din scânduri în jurul curților sau al grădinilor: „...să se poată întări și apăra împotriva năvalei dușmanilor, cu pălănci și garduri...” (Monografia, 1972: 524; document din 1347). 2. Zid (din cărămidă sau din piatră de carieră): „Este-on pământ înhârluit, / Cu pălant e d-îngrădit” (Bârlea, 1924: 21). ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei, în var. pălant „gard de scânduri”. – Var. a lui palanc (Scriban); din magh. palánta (MDA).