orant, -ă, oranți, -te s. m. și f. (În pictură) Personaj cu brațele ridicate în lături în semn de rugăciune, procedeu folosit în mod obișnuit în pictura paleocreștină din catacombe, unde simboliza sufletele defuncților, apoi în pictura de tradiție bizantină (de ex. „Maica Domnului orantă”, zisă și „Vlahernitissa”, pictat de obicei pe bolta pronaosului). – Di fr. orant, lat. orans, -ntis.