ONANIE¹ s. f. (Regional) 1. (De obicei ca epitet, precedînd termenul calificat de care se leagă prin prep. „de”) Om pipernicit și urît; pocitanie (ȘĂINEANU, ȘEZ. v, 115, DR. IV, 836, com. din STRAJA – RĂDĂUȚI, A VI 26); ființă mare de tot; arătare; dihanie (CREANGĂ, gL., DDRF); diavol (com. din STRAJA–RĂDĂUțI). Măi! da al dracului onanie de om e și acesta. CREANGĂ, P. 242. Numai ce vine o onanie de om mititel ca de-o palmă, cu o barbă cît un cot. ȘEZ. II, 201. „Se usucă ca scîndura”, par niște arătări, niște onanii. PAMFLE, B. 62. 2. (În expr., în forma nanie) Ei, nanie! exclamație care exprimă surpriză sau nemulțumire. Cf. CHIRIȚESCU, GR. 18, 252, TOMESCU, GL. A spune nanii = a spune minciuni. Cf. I. CR. VIII, 316. – Și: onane (com. din ZAGRA – NĂSĂUD), nanie s. f. – Pentru etimologie, cf. DR. IV, 836, ib. v, 468, unde se susține o apropiere de numele personajului biblic Onan.