OGORÎT sbst. 🚜 Faptul de a o g o r î; prășitul de al doilea al porumbului: Sima Baltag silea să sfîrșască de ~ (S.-ALD.); cînipa... să se are de două ori, care să cheamă ~ (DRĂGH.).

OGORÎT¹ s. n. Acțiunea de a ogorî. 1. Desțelenire. cf. ddrf. 2. Aratul (sau întorsul) ogorului (II 1, 2); ogor (II 3). cf. lm. Pămînturile, ...precum sînt cele lutoase, trebuiesc arate de cu toamnă, ogorîte. i. ionescu, m. 327. Arătura sau ogorîtul pentru popușoi se face obișnuit primăvara. pamfile, a. r. 69. Era vremea ogorîtului de toamnă. contemp. 1955, nr. 447, 2/1. Trandafir mîndru-nflorit, Am plecat la ogorit Și rău boi-am ostenit. hodoș, p. p. 44, cf. h ii 311, alr ii 5 097/27, a ii 12. 3. (Regional) Prașila (a doua a) porumbului. Prășitul de-al doilea... se mai cheamă și prașila a doua... mușoroitul, ...ogorîtul. pamfile, a. r. 76, cf. alr sn i h 101/728. – Și: ogorit s. n. – v. ogorî.

OGORÎT², -Ă adj. (Despre un teren) Făcut ogor (II), arat. Simțind pînă tîrziu căldura locurilor ogorîte. sandu-aldea, a. m. 122. – Pl.: ogorîți, -te. – V. ogorî.