OCTOIH (pl. -huri), Ⓟ OHTOIC, OFTOIC (pl. -curi) sn. 📝 ⛪ 1 Carte bisericească ce cuprinde cîntările din fie-care zi a săptămînii și care se cîntă regulat pe opt glasuri; fie-care săptămînă conține un glas, așa că octoihul se termină după opt săptămîni, potrivit celor opt glasuri bisericești, iar după aceea reîncepe din nou, repetîndu-se tot anul (🖼 3412): maica preoteasă, cînd cînta preotul glasurile din octoih, îl asculta cu drag (ISP.); dimineața buchile, oftoicu și psaltirea; după prînz, psaltichia (I.-GH.) ¶ 2 pr. ext. Cîntare, cîntec: răsuna mahalaua, cînd începea a dura la ohtoicuri (ALECS.) [gr. δχτώηΧος].

octoih (octoeh) (< ỏϰτώηχος, „opt glasuri”, de la ỏϰτώ [octo] „opt” și ῆχος; în lb. română provine din sl. октоихь), una din cele mai însemnate cărți de cult ale bis. ortodoxe. Conține cântările Învierii de la vecernie*, utrenie* și liturghie*, pentru fiecare zi din săptămână, pe opt glasuri (ehuri*), pentru opt săptămâni, fiecărei săptămâni fiindu-i propriu un anume glas. Parcurgerea celor opt glasuri timp de opt săpătămâni reprezintă un stâlp, anul întreg fiind format dintr-o serie de șase stâlpi, ce se succed în ordine neîntreruptă, afară de perioada triodului* și a penticostarului*. O. este considerat ca o primă codificare a cântului biz., datorată Sf. Ioan Damaschinul (m. 749), al cărui nume a fost descoperit, în baza unui acrostih* al slavelor de la stihoavnele vecerniei mari. Lui Ioan Damaschinul îi aparțin în special cântările duminicale ale o., completate pentru celelalte zile cu creațiile diferiților imnografi*: Anatolie, patriarh al Constantinopolului (m. 458), Cosma Melodul, episcop de Maiuma (m. sec. 8), Teodor Studitul, mitropolit al Evhaiului (m. 826), Iosif Studitul, arhiepiscop al Tesalonicului (m. 830), Teofan Graptul, arhiepiscop al Niceei (m. după 843), Mitrofan, episcopul Smirnei (m. 912) și Constantin Porfirogenetul (m. 959) ș.a. O carte premergătoare o. a fost tropologhionul*. Mai târziu, în o. au fost cuprinse numai cântările duminicilor, cele din timpul săptămânii (mai ales la greci) formând o carte separată numită paracliticon sau paraclitichi (gr. παραϰλητιϰή). O. mic, v. catavasier (1). Sin.: osmoglasnic, optglăsar. Alte denumiri atestate în lb. română: ohtoic, ohtoih, oftoicu, dar și ohtaiu (cf. Antologhion, Iași, 1726).