BOU sm. 1 🐒 Animal domestic din familia rumegătoarelor, cu trupul mare și robust, cu coarnele lungi și găunoase, cu copitele despicate; e întrebuințat înjugat la car sau la plug ca vită de muncă; carnea lui constitue pentru om un aliment foarte hrănitor (Bos taurus) (🖼 556); Fig. pop.: ochi de ~, ochi mari, holbați; lapte de ~, lucru imposibil de aflat; – proverb: a munci ca un ~; a merge ca cu boii, foarte încet (în spec. despre o trăsură, o căruță, etc.): a nu-i fi toți boii acasă, a nu fi cu voie bună, a fi supărat, posomorît; a-l lăsa (pe cineva) în boii Iui, a-l lăsa în pace, să facă, să se poarte cum poate sau cum vrea, a-l lăsa în apele lui; a-și pune boii în plug cu cineva, a-i căuta pricină de ceartă; s’a dus ~ și s’a întors măgar sau s’a dus vițel și s’a întors ~, despre cineva care, umblînd să se procopsească, s’a întors mai prost sau mai sărac de cum fusese la plecare; s’au dus boii dracului, s’a prăpădit lucrul, a ieșit rău la căpătîiu; pînă să zică „bou breaz”, vine soarele la amiazi, despre un leneș sau despre cel zăbavnic la vorbă; de-acum înainte n’o să mai fac boi bălțați, nu mai sînt în stare să mă mai procopsesc, să mai fac lucruri de seamă; și ~l are limbă mare, dar nu poate să vorbească, cînd cineva ar avea de spus multe cu privire la un lucru, dar nu-i e îngăduit să vorbească: ~l se leagă de coarne și omul de limbă, omul trebue să-și pună frîu gurii, dacă nu vrea să-și creeze neajunsuri; ~l nu treieră cu gura legată; cine fură azi un ou, mîine fură și un ~, omul se deprinde la rele, la hoții, începînd cu lucruri mărunte ; ~l cu bivolul anevoie trag la plug, doi oameni cari au firi deosebite, cu greu se pot înțelege sau lucra împreună; pînă a geme boii, scîrțîie carul, despre cei ce se vaetă mereu că-s osteniți, cînd alții muncesc mai din greu și nu se plîng deloc; boii ară și caii mănîncă, unii muncesc și alții trag folosul ¶ 2 Fig. familiar Om prost, dobitoc ¶ 3 🛡 Cap de ~, bourul de pe stema Domnilor Moldovei 👉 BOUR; Fig. dobitoc, prost ¶ 4 🐦 BOU-DE-BALTĂ¹, pasăre băltăreață care petrece prin trestiile de Iîngă ape, nutrindu-se cu peștișori; are ciocul lungăreț și ascuțit: penele sînt galbene-ruginii amestecate cu negru, creștetul e negru, iar gîtul mai deschis; scoate adeseaun muget puternic și ascuțit care se aude la mari depărtări, mai poartă numirile de: „buhaiu-de-baltă” și „bîtlan-de-stuh”, „haucă” sau (Mold.) „stîrc-de noapte” (Botaurus stellaris) (🖼 557) ¶ 5 🐟 BOU-DE-BALTĂ², un soiu de broască rîioasă, cu pîntecele galben-portocaliu, care trăește prin bălți și al cărei ocăcăit puternic (pop. vestitor de ploaie) se poate transcrie prin hu! hu!; în Mold. e numită „buhaiu-de-baltă” (Bombinator igneus) (🖼 558) ¶ 6 🐙 BOU-DE-BALTĂ³ sau BOUL-BĂLȚII, BOU-DE-APĂ, unul din cei mai mari gîndaci de apă din părțile noastre (Hydrophilus piceus) (🖼 559) ¶ 7 🐟 BOU-DE-MARE, mic pește de mare (de 15-25 cm.) cu corpul acoperit cu solzi mici și netezi, cu capul gros și lătăreț, botul scurt și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber) (🖼 560) ¶ 8 🐦 BOU-DE-NOAPTE = BUFNIȚĂ1 ¶ 9 BOUL-LUI-DUMNEZEU¹, insectă mică numită și „boul-Domnului”, „vaca-lui-Dumnezeu”, „vaca-Domnului”, „boul-popii”, „buburuză”, „măriuță”, „mămăruță”, etc. pe al cărei corp rotund și roșu se văd șapte puncte negre (Coccinella septempunctata) (🖼 561); BOUL-LUI-DUMNEZEU² sau BOUL-DOMNULUI¹ , Băn. BOUL-BABEI = RĂDAȘCĂ; BOUL-DOMNULUI² = VACA-DOMNULUI; BOUL-POPII – BOUL-LUI-DUMNEZEU¹ ¶ 10 🐦 OCHIUL-BOULUI¹ = PITULICE ¶ 11 🌿 OCHIUL-BOULUI² 👉 OCHIU; LIMBA-BOULUI 👉 LIMBĂ ¶ 12 De-a boul sau de-a’n-boul, joc de copii în care niște bețe sînt aruncate astfel încît să sară din cap în cap; fig: a merge, a se duce de-a’n-bou(lea), alene, abia tîrîndu-și picioarele (în felul boilor): prostia... mai mult se tîrăște... și merge tot d’a’n-boulea (DLVR.) [lat. bos, bovem].

* CRISTALIN I. adj. 1 Străvăzător și limpede ca cristalul: un izvor ~ ¶ 2 🗺 Șisturi ~e, se numesc rocele, formate din cristale, care se desfac în pături subțirele, ca gneisul și micașistul ¶ 3 💎 Sistem ~, totalitatea formelor de cristale care se pot deduce prin anumite aperațiuni geometrice dintr’un cristal tip; sînt 6 sisteme cristaline: a) cubic, b) tetragonal sau păstrat, (prizmă dreaptă pătrată), c) exagonal (prizmă dreaptă exagonală), d) rombic, e) monoclinic sau clinorombic (prismă avînd ca bază un romb), f) triclinic (paralelipiped) ¶ 4 🫀 Lentilă ~ă, cristalinul ochiului. II. sbst. 🫀 Partea transparentă a ochiului care se află îndărătul irisului și are forma unei lentile biconvexe (👉 OCHIU) [fr.].

DESCHIDE, DEȘCHIDE (-id) I. vb. tr. 1 A face să nu mai fie închis: ~ ușa, fereastra, gura, ochii; 👉 OCHIU, INIMĂ; bate și ți se va deschide; Ⓕ: ~ ochii, a fi cu băgare de seamă, cu luare aminte, a nu scăpa nimic din vedere (spre a nu greși, spre a nu i se întîmpla ceva); 👉 OCHIU; ~ urechile, a asculta cu băgare de seamă; ~ pofta, a ațîța pofta, a face să-i vie pofta; ~ mintea, a deștepta, a face să priceapă: dumneata în zadar vrei să-ți deschizi mintea (STAM.) ¶ 2 A face o spărtură, o deschizătură ¶ 3 A începe să sape: ~ o mină, un canal ¶ 4 ~ brațele cuiva, a-l primi cu bucurie, cu bunăvoință ¶ 5 A începe: ~ ședința; ~ vorba, a începe să vorbească despre ceva; ~ o prăvălie, a începe să vînză mărfuri într’o prăvălie; ~ focul, a începe să tragă cu pușca, cu tunul ¶ 6 ⚚ ~ un credit cuiva, a-și da voie să ia de la o bancă, de la o casă, banii de care are nevoie. II. vb. refl. 1 A nu mai rămînea închis: p’atunci se deschidea cerul la Bobotează (DLVR.) ¶ 2 A se însenina (vorb. de cer), a se lumina (vorb. de o față posomorîtă) ¶ 3 A-și destăinui supărarea, mîhnirea, dragostea, etc., a încredința cuiva tot ce are pe inimă [lat. dĭscludĕre].

INIMĂ (pl. -mi) sf. 1 🫀 Organ cărnos situat în partea stîngă a pieptului și, care trimite prin artere, pînă la extremitățile corpului, sîngele ce i-a fost adus prin vine (🖼 2661): i-a înfipt cuțitul în inimă; boală de ~; bătaie de ~; îmi bate inima; Ⓕ: aici bătea inima țării, cu toate grijile și bucuriile ei (VLAH.) ¶ 2 Ⓕ pr. ext. Partea pieptului unde se aude bătînd inima: a-și duce mîna la ~ ¶ 3 🫀 F Stomac; pîntece: la picior totdeauna să fii cald, și ’nfășură inima cu brîul (JIP.); a-l durea inima; durere de ~; a se ținea cu mîinile de ~; a i se pune soarele drept ~ (CRG.) (VLAH.) sau în dreptul inimii (GN.), a i se face foame; pe inima goală (PAMF.), nemîncat ¶ 4 Se zice mai ales despre inima cînd resirnte unele sensațiuni fizice pricinuite de anumite stări sufletești: a i se bate inima, a fi neliniștit, a-i fi teamă; a i se face inima cît un purice, a-i fi grozav de frică, a se speria grozav; a-i crește inima (de bucurie); a-i trece (sau a-i da) un fier ars prin ~ 👉 FIER; a i se strînge inima (de durere, de milă); a i se rupe inima; (P): milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima; a-i sări inima din loc (de frică): să nu mai văd capete tăiate, că sare inima din mine (NEGR.); a tresărit, de parcă i-a dat inima dintr’însul (CRG.); trăgea Dinică cu arcușul de te ardea la ~ (I.-GH.); (a ofta, etc.) din băierile inimii, din fundul, din adîncul inimii ¶ 5 Ⓕ Inima socotită ca sediu al pasiunilor, ca organ al sensibilității, suflet: a avea o ~ bună, rea, nobilă, de aur; a fi bun, rău, negru la ~; a avea o ~ de piatră; a fi fără ~; a-l durea inima, a-i fi milă; a avea un foc la ~; a avea ceva pe ~; a i se pune o piatră pe ~; a-i cădea (sau a i se ridica) o piatră de pe ~; a-i sta pe ~; a-i călca pe inimă; a rămîne cu inima friptă; a nu le pune toate la inima; a-i rîde inima; nu mai aveam ~ în mine de bucurie (ISP.); a-și răcori (sau Ⓟ a-și săra) inima; a-și deschide inima, a) a-i arăta dragoste, interes, milă; b) a-i spune tot ce are pe suflet, a-i încredința taina: n’avea cui să-și deschidă inima (VLAH.); îmi zice, îmi spune inima, am presimțirea: la plecare, parcă-mi spunea inima mie ceva (BR.-VN.); a citi în inima cuiva; 👉 OCHIU ¶ 6 Ⓟ Bună să-ți fie inima! ca răspuns la o salutare: – Bun ajunsul, vere! – Bună să-ți fie inima! (RET.) ¶ 7 Din toată inima, cu dragă ~, (foarte) bucuros ¶ 8 Dispoziție, stare sufletească bună sau rea: cu inima bună (CIAUȘ.), vesel, voios; omul se îmbată și de ~ rea și de ~ bună (PANN); ~ rea, mîhnire; a-și face ~ rea, a se necăji, a se mîhni; porecla de „~ rea” i s’a născosit..., nu atît în înțelesul de om rău,... cît în înțelesul de om amărît și iubitor de singurătate (BR.-VN.); a strica inima cuiva; a i se strica inima; cînd a văzut că în sfîrșit sosese și un băiat în casă, i s’a mai dres inima (VLAH.); a-l trage inima (spre ceva); cu tragere de ~ ¶ 9 Conștiință: a fi cu inima împăcată ¶ 10 Curaj: a-i veni inima la loc; a prinde (la) ~: după ce mai prinse nițică ~... se repezi asupra acelui balaur (ISP.); a se muia la ~, a se împuțina cu inima, a-și pierde curajul: o parte din ostași se moaie la ~ (ISP.); nu te’mpuțina cu inima (CRG.); a-și lua inima ’n dinți, a se îmbărbata, a-și face curaj; a-și călca pe ~, a lua o hotărîre energică, după oare-care șovăire ¶ 11 Dragoste, iubire: a-și da inima; a cîștiga inima; a-i fura inima; a avea la ~, a iubi; a iubi din toată inima; F: a-i cădea tronc la inimă, a se îndrăgosti ¶ 12 Se întrebuințează uneori în mod Ⓕ, în opoziție cu „minte”, „spirit”: a forma spiritual și inima copiilor; alte ori, în opoziție cu „gură”: omul nu caută ce-i în ~, ci ce-i în gură (ZNN.); ce are în ~, are și în ~; ce e în inima treazului e în gura celui beat ¶ 13 Ⓕ Mijloc, centru, interior, partea cea mai dinăuntru: cînd ajunseră în inima pădurii, încremeniră cu toți (DLVR.); se ’nfundă dincolo de Padina, în inima Olteniei (VLAH.); vestita bisericuță scobită în inima unei stînci (VLAH.) ¶ 14 Partea din mijloc a unui trunchiu de copac, miez ¶ 15 🔧 Inima carului, partea din mijloc a carului care leagă osia dinainte cu cea dinapoi: l-au rugat... s’o lege subt inima carului, că așa a scăpa-o de la moarte (SB.); ¶ 16 Toiu, miez: ai rupt inima tîrgului (PANN.); în inima iernii; inima vinului, partea cea mai concentrată a vinului, care se scoate după ce s’a lăsat afară iarna, ca să înghețe (PAMF.) ¶ 17 Desen geometric în formă de inima (🖼 2662) [lat. anĭma].

OCHIULEȚ sm. și (pl. -ețe) sn. 1 🫀 dim. OCHIU ¶ 2 🔧 Cuțitaș, în formă de S, întrebuințat de fierar (R.-COD.).

UITA¹ (uit) vb. tr. și intr. 1 A nu ținea minte, a nu-și aduce aminte: Cine te-a văzut odată, Ține minte viața toată, Că nici eu nu te-oiu uita În toată viața mea (PAMF.); cel ce merge la fîntînă mîncînd uită toate ce are să facă (GOR.); cine-și coase straiul pe dînsul, să ție un paiu în gură, căci altfel uită îndată (GOR.); povețele ce ți-am dat să nu le uiți niciodată (ISP.); adesea F a-și ~: după ce căpătase atîta minte... își uitase fata prostiile de mai ’nainte (CAR.); F: (știe, a învățat) cît au uitat alții, mai nimic, foarte puțin; l-a uitat Dumnezeu, mă mir că mai trăește de bătrîn ce e; 👉 GURĂ5, OCHIU I, 9 ¶ 2 A alunga din minte, a nu se mai gîndi la ceva: să uităm tot ce s’a petrecut între noi; Românul știe multe a suferi, dar nu uită (ZNN.) ¶ 3 A lăsa din greșală, din nebăgare de seamă: mi-am uitat umbrela în trăsură; iaca pozna, că eu mi-am uitat belteaua pe foc și m’am luat cu vorba (ALECS.) ¶ 4 A lăsa afară, a trece cu vederea, a nu pomeni: ~ un citat, un pasaj întreg, un rînd ¶ 5 A nu ținea seamă de ceva, a nu duce destulă grijă, a neglija: n’am uitat nimic din cîte i-ar face plăcere ¶ 9 A nu voi să-și aducă aminte, a nu fi recunoscător: a uitat toate binefacerile mele; uitară pre Dumnezeu pre calea ce i-au făcut și se închina soarelui (MX.); Prea am uitat pe Dumnezeu, Precum uitarăm toate (EMIN.) ¶ 7 A nu mai vrea să știe de cineva sau de ceva, a se arăta indiferent față de cineva: a-și ~ prietenii [ ‡ ulta< lat. *oblĩtare < oblĩtus].

UITA² (uit) vb. refl. 1 A privi, a-și îndrepta ochii într’o parte oare-care spre a vedea, spre a examina pe cineva sau ceva: Eu mă uitam prin ramuri Și așteptam să te arăți (EMIN.); se uita drept la dînsa cu niște ochi cari străluceau ca două făclii (ISP.); la omul harnic se uită sărăcia pe fereastră, dar nu îndrăznește să intre (ZNN.); cînd mă uit înapoi, doi hojmalăi se și luase după mine (CRG.); să nu te uiți după un bubos în oglindă... căci altfel îi iei bubele (GOR.); 👉 SOARE1 ¶ 2 A ținea seamă, a lua în considerație, a căuta: Nu te uita, lele hăi, Că mi-s cioarecii cam răi, C’am acasă două oi Și mi-oiu face alții noi (IK.-BRS.); nu mă uit eu că-i urît (PAMF.) ; a se ~ la (sau în) gura cuiva, a crede tot ce spune altul: se uitau în gura lui ca la un Dumnezeu (BAS.) ¶ 3 Uită-te, privește: uită-te la dînsul cum a îmbătrînit; (P) uită-te la față și mă întreabă de viață; contras în uite, are înțelesul de „iată”, „privește”: uite(-l) că vine; uite ce mare s’a făcut; poftim, uite colea că nu-ți minții, uite! uite! (CAR.); măi fărtate, să schimbăm, uite-ți dau sabia și tu să-mi dai mărgeaua (RET.); uite-o, nu e (GOR.), ghicitoare despre „scînteie” [probabil de aceeași origine ca uita¹; înțelesul primitiv trebue să fi fost „a se opri într’un loc privind multă vreme, vreme uitată, a uita de a mai pleca de undeva tot stînd să privească”; comp. și bg. zabravjamŭ „a uita”, zabravjamŭ se „a se uita mult la ceva”].

UNGE (ung; perf. unsei, †unș; part. uns) I. vb. tr. 1 A întinde peste cineva sau ceva uleiu, grăsime, unsoare, etc.: cînd postești, unge capul tău și spală fața ta (BIBL.); Iosif porunci... vracilor cum cu aromat să ungă pre tată-său, și vracii unseră pre Israil (PAL.); cînd botezi copilul... să ia și nașul den unt și să ungă copilul pre toate mădulările (PRV.-MB.); îi citi... rugăciunile de încoronare... și-i unse fruntea cu sfîntul mir (ODOB.); a scos un ulcior cu dohot de mesteacăn, (și) ne-a uns peste tot trupul din creștet pînă’n tălpi (CRG.); îi ungea cu miere, ca să-i mănînce muștele (MUST.); ~ roata cu dohot; 👉 OSIE1; Ⓕ F 👉 BOT3, MIERE1, OCHIU I 4 ¶ 2 A întinde un strat de var, a humui, a vărui: cu asemenea amestec se văruește, se dă sau se unge tavanul caselor (PAMF.); fetița... l-a tocmit (cuptorul), l-a uns, l-a grijit cum a știut că-i mai bine (SB.) ¶ 3 F A trage o bătaie: îndată sări stăpînul și strigă spre slugi, iară aceștia... ți-l unseră bine pre cîntărețul nostru (ȚICH.); hotărînd să-i ungă o mamă de bătaie, sor' cu moartea (FLOR.). II. vb. refl. A-și întinde pe o parte a trupului, ca aromat sau ca mijloc de vindecare, uleiu, grăsime, o unsoare, etc.: pe căldurile cele, ne ungeam cu leșie tulbure, ședeam afară la soare cu pielea goală, pînă se usca cenușa pe noi... ca să ne treacă de rîie (CRG.); cenușe de nuci și de alune să amesteci cu untură de urs și să te ungi la păr (DRĂGH.) [lat. ŭngĕre].

URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI¹ = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI² = OCHII-PĂSĂRUICII¹; – URECHEA-ȘOARECELUI³ = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI⁴ = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].