OCHEȚ s. m. 1. (Prin Ban. și Olt.) Laț făcut la capătul unei sfori, al unei frînghii etc.; ochi (B I 2). Își spînzură cuțitul la spate într-un ochete de la brăcinarul nădragilor. GALACTION, O. 299, cf. CIAUȘANU, v. 184, ALR I 1 311/49, ALR II 5 297/886, a II 6, FD I, 157. ♦ (De obicei la pl.) Fiecare dintre ochiurile unei împletituri, plase etc. Plasa are ochiurile (în Oltenia „ochete”) de obicei ca de 1 cm pe lature. ANTIPA, P. 142, cf. PASCU, S. 37. Împletea, mărunțel și repede, scăpînd des ocheții, oftînd din adînc. P. CONSTANT, O. 47, cf. I. CR. v, 279, CIAUȘANU, GL., LEXIC REG. 55. 2. (Prin Ban., Olt. și Transilv.) Ochi de fereastră, geam. cf. VICIU, GL., GR. BĂN., com. din ORAVIȚA, CHEST. II 178/1, 5, ALR I 660/1, 5, 9, 12, 18, 26, 45, 49, 75, 77, 79, 116, 118, 835, a III 1, 3, 4, 12. Am spart un ocheț! cv 1951, nr. 5, 27, cf. FD I, 157. 3. (Prin Ban. și Olt.; la pl.) Ochelari (I 1). ALRM I/I h 23/28, cf. LEXIC REG. 49. 4. Inel metalic care întărește marginile unei găuri dintr-o pînză de navă, dintr-o foaie de cort etc., oprindu-le de a se destrăma. DICT. 5. (Regional) Loc fără copaci într-o pădure; poiană (Păușești Otăsău – Băile Govora). CHEST. IV 98/816. 6. (Regional) Vîrtej de apă, vîltoare, bulboană; ochi (B III 2). cf. RĂDULESCU-CODIN, L. 127. Dar atît i-a trebuit: a nemerit într-un ochieț și pe urmă, mai ieși... dacă îți mai dă mîna! Se dusesse pe copcă! id. ib. 54, cf. ALR I 427/760. 7. (Min.; Valea Jiului) Bazin betonat de colectare (sau de scurgere) a apei, situat de obicei lîngă galeria principală a unei mine; (învechit) jomp. FD I, 157, cf. 168. – pl.: (m.) ocheți, (n.) ochețuri (ALR I 427/760, ib. 660/28, 30, 35). – Și: (cu sg. refăcut după pl.) ochete s. m.; (regional) ochețe (CIAUȘANU, v., ALR I 660/18) subst. – Ochi¹ + suf. -eț.