OBICINUI, OBIȘNUI (-uesc), ‡OBICINI (-nesc) I. vb. tr. 1 A deprinde, a face să ia un obiceiu bun sau rău: l-a obicinuit rău; îi obicinuește cu plimbările ¶ 2 A avea obiceiul de a face, de a întrebuința ceva, a fi deprins cu ceva: nu prea obicinuesc să fumez. II. vb. refl. 1 A căpăta un obiceiu, a se învăța cu ceva, a se deprinde: s’a obicinuit cu noi și nu mai vrea să plece ¶ 2 A se folosi, a se întrebuința mai adesea: vorba aceasta nu se mai obicinuește.

OBICINUIT, OBIȘNUIT adj. 1 p. OBICINUI. Deprins, care a prins obiceiul ¶ 2 Comun, ordinar, care se vede sau se face adesea ¶ 3 Întrebuințat, folosit adesea ¶¶ C. NEOBICINUIT.

OBIȘN... 👉 OBICIN...