O definiție pentru oțet (persoană)
Etimologice
oțet (oțeți), s. m. – (Înv.) Părinte al Bisericii. Sl. otiči „părinte”. Sec. XVI. – Der. otecinic, s. n. (colecție cu viețile Sfinților), din sl. otičiniku. Termen de cultură, fără circulație. Cf. ocină.
Intrare: oțet (persoană)
| substantiv masculin (M3) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular |
| |
| plural |
| ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)