NĂMI... 👉 NĂIMI...

NĂIMI, †NĂMI (-mesc) l. vb. tr. 1 A închiria, a lua cu chirie: de cu seară năimim cai și ne pregătim merinde pentru trei zile (VLAH.); trase la cel mai bun birt unde nămi cele mai frumoase odăi (NEGR.) ¶ 2 A lua pe cineva cu leafă, cu simbrie, ca să-l slujească, a angaja, a tocmi: eu te-aș năimi pe un an, dară spune-mi ce fel de simbrie mi-ai cere? (SB.). II. vb. refl. A se tocmi, a se băga (slugă, etc.) la cineva cu simbrie: i-a răspuns... că el este păstor și ar vroi să se năimească (SB.); s’a năimit la urmă la velnița cu grajdurile și acareturile irosite (GRIG.) [vsl. najmati].

NĂIMIT, †NĂMIT I. adj. p. și sm. NĂIMI, NĂMI. Tocmit(ul) la cineva cu simbrie: nămitul de va sluji la un stăpîn și nu-i va plăti simbria (PRV.-LP.). II. sbst. Faptul de a năimi.