NOATEN, NOATIN sm., NOATINĂ (pl. -ne) sf. 🐑 1 Mielul, mielușeaua din momentul ce se înțarcă pînă împlinește un an: ispravnicul tăiase un noaten și-l pusese la foc (ISP.) ¶ 2 Noaten, noatin, lînă (mai ales neagră) de pe noateni sau de pe cîrlani: la Humulești... se fac multe giguri de sumani, și lăi și de noaten (CRG.); moșneagul s’a îmbrăcat cu suman bun de noatin (R.-COD.) ¶ 3 sm. Cal de doi ani: dar mînzul crește și se face noaten, iar noatenul se face cal de șa (S.-ALD.) [lat. annotĭnus].

NOTIOR sm. 🐑 dim. NOATIN.

noatín, s.m.f. v. noaten.