NITUIT², -Ă adj. Care a fost nituit. cf. ddrf. Între două șaibe... se află mantaua nituită de cupru, ionescu-muscel, țes. 141, cf. dm. ◊ fig. Un flăcău, Gavrilă – bine nituit, subțire la mijloc, ...s-a alăturat de ea. iovescu, N 105. ♦ (Rar) Ferecat, țintuit, bătut cu... Era un chimir lat, roșcat, nituit cu bani de aramă. stancu, d. 21. – pl.: nituiți, -te. – v. nitui.