NEMERI, NIMERI, ÎNNEMERI (-eresc) I. vb. tr. 1 A ajunge la țintă; a atinge cu ceva din întîmplare, fără voie, un obiect depărtat: dete și cu a treia săgeată, cu care îl și nemeri (ISP.); aruncînd piatra, a nemerit într’un geam și l-a spart ¶ 2 A atinge ținta călătoriei, a ajunge la locul spre care s’a îndreptat cineva; (P): orbul, cu întrebarea, a nemerit Brăila, cu răbdare, cu cercetări, cu pricepere, se poate găsi ori-ce; n’a știut cum să nemerească ușa (PANN) ¶ 3 A sosi din întîmplare într’un loc oare-care, a ajunge undeva: a nemerit la o casă bună de oameni evlavioși cari l-au ospătat bine (VLAH.) ¶ 4 A atinge scopul urmărit, a ajunge, a izbuti: își întinse buzele să spue ce voia, dar nu înnemeri (D.-ZAMF.) ¶ 5 A ajunge la vreme, la timpul potrivit ¶ 6 A găsi ceea ce caută ¶ 7 A afla un lucru care să se potrivească ¶ 8 A ghici. II. vb. refl. 1 A se întîmpla, a se brodi: s’a nemerit că tocmai erau la masă; (P): nu e pentru cine se gătește, ci pentru cine se nimerește; nu-i totdeauna cum se chitește, ci-i și cum se nimerește (CRG.) ¶ 2 A se potrivi [vsl. *namĕriti > srb. slov. nameriti, bg. namiramŭ, etc.].

NIMERI 👉 NEMERI.

ORB, OARBĂ (pl. -be) I. adj. și sm. f. 1 Care și-a pierdut cu totul vederea, lipsit de vedere, care nu vede de loc (🖼 3451);– ~pe ~povățuind, cad amîndoi în groapă (PANN); (P): ferească Dnmnezeu de bătaia ~ului (CRG.);– decît ~ și călare, mai bine șchiop și pe jos (PANN); a se ținea de ceva ca ~ul de gard, a nu îndrăzni să se abată de la un lucru, a urma mereu același drum, același fel de a lucra, etc., de teamă să nu greșască; – prinde ~ul, scoate-i ochii, de geaba cauți să iei cel mai mic lucru de la unul care n’are nimic;– ~ul de la toți și de la ~ nimeni, el ia de la toți dar nu dă nimănui nimic; – rîde ~ul de șchiop, se zice cînd cineva își bate joc de un cusur al altuia, pe cînd el însuși are destule cusururi; – a se bate ca ~ii (la tîrguri), a se bate grozav între ei spre a apuca care de care cîte ceva (ca aceia care se reped să apuce banii aruncați de pomană); – ~ului degeaba îi spui că s’a făcut ziuă, pe cel prost din născare, de geaba cauți să-l mai povățuești; – cînd treci prin țara ~ilor închide și tu un ochiu, cînd ai de a face cu oameni cu anumite cusururi, prefă-te, dacă ai nevoie de ei, că și tu semeni cu ei, sau nu băga de seamă cusururile lor; 👉 BABĂ3, CHIOR1, NEMERI I. 2; Alfabetul ~ilor, alfabet alcătuit din puncte în relief, așezate în felurite chipuri, și cu care se fac cărți pe care orbii le citesc pipăindu-le (👉 TAB. XLVII) ¶ 2 Lipsit de lumină, astupat, acoperit, întunecos; fereastră oarbă, fereastră astupată cu zidărie, cu scînduri, etc. sau care simulează numai înfățișarea unei ferestre; cameră oarbă, care n’are ferestre; felinar ~, lanternă oarbă, care luminează numai înainte, lăsînd în întunerec pe cel ce-l (ce-o) poartă ¶ 3 Ⓕ Lipsit de lumina rațiunii, orbit de pasiune, care nu-și dă seama de ce face, care nu vrea să știe de alt nimic: văd că n’ai nimic în sufletul tău decît o mîndrie oarbă (ALECS.); Tremurătoare viața bate, C’o frică oarbă ne’nțeleasă (VLAH.): cineva peste care a dat vr’un noroc ~ (ISP.); o iubea mult și avea o încredere oarbă în ea (VLAH.). II. sbst. Lipsă totală a vederii; a avea ~ul găinilor 👉 GĂINĂ2 [lat. orbus].