néĭca m., gen al luĭ (d. nenea, ca leĭca d. lelea). Pop. Epitet respectuos frateluĭ maĭ mare. Epitet glumeț adresat orĭ-cuĭ: ĭa stăĭ, neĭcă!

NENE sm. 1 †Mold. Tată, taică ¶ 2 NENE(A), NEICĂ, NEICA, titlu cu care se adresează cineva unui frate mai mare sau unui om mai în vîrstă: îl vedea lucrînd, cînd la alde neica Burcilă, cînd Ia aleșii ori la fruntașii satului (ISP.); cu rămășagul, i-a păpat neichii juncul cel mai gras (DLVR.) [comp. bg. neni, srb. nena].

neica nimeni expr. (peior.) individ insignifiant.