NEGURĂ (pl. -ri) sf. 1 🌦 Ceață groasă: deodată se ridică o ~ ziua în amiaza mare, de nu se vedea om cu om alăture fiind (ISP.) ¶ 2 Ⓕ Întunerec, întunecime: căta-vom a descoperi, prin negura timpilor preistorici, pe sălbaticii primitivi ai pămîntului (NEGR.) ¶ 3 Ⓕ Mulțime nenumărată: cînd astă ~ de Turci va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni Măria Ta? (NEGR.) [lat. nĕbŭla].

negurá, v.i. (fig.) 1. (ref. la o situație) A încețoșa, a complica. 2. A avea o căsnicie nefericită; „când trăiești rău cu fămeia” (Papahagi, 1925). – Din negură „ceață”.

negura, vb. intranz. – (fig.) 1. (ref. la o situație) A încețoșa, a complica. 2. „Când trăiești rău cu fămeia” (Papahagi, 1925). – Din negură „ceață”.

negura, vb. intranz. – „Când trăiești rău cu fămeia” (Papahagi 1925). – Din negură „ceață” (< lat. nebula).