neînțelépt, -eáptă adj. Prost, nepriceput.

ÎNȚELEPT I. adj. Cu mintea luminată, cuminte, destept: mai bine ~ între cei morți, de cît prost între cei vii (ZNN.); un sfat ~; o fată înțeleaptă ¶ ¶ C. NEÎNȚELEPT. II. sm. Om înțelept; (P): ~ul făgăduește și nebunul (sau prostul) trage nădejde; – un nebun întreabă și zece înțelepți nu-și pot răspunde (ZNN.); – un nebun aruncă o piatră în fîntînă și zece înțelepți n’o pot scoate; – ochii ~ului văd (mai) departe; – cei șapte înțelepți (ai Greciei), denumirea celor șapte filosofi moraliști din secolul al VI-lea în. de Chr. [lat. intĕllĕctus].