NADĂ sf. 1 Momeală cu care se atrage un animal pe care vrei să-l prinzi: arunc... cîte un pumn de grîu fiert ~ la pește (BR.-VN.); nada fiind prea mică, peștele a înghițit-o cu undiță cu tot (VLAH.) ¶ 2 Ⓕ Mijloc de ademenit, farmec atrăgător: Pe cînd Rușii cei cu coadă, Pentru inimi aveam ~ (ALECS.) ¶ 3 Partea înnădită, alăturată, lipită, cusută la ceva: e bună pînza lungă, dar nada lungă nu (ZNN.); Ⓕ: ~ nu face’n prieteșug, Că nada e bună numai la plug (PANN) ¶ 4 Olten. (CIAUȘ.) Coadă sau coc din păr străin [bg. nada].

nádă, nade, naduri, s.f. (reg.) Trestie; papură (Phragmites communis Trin.): „Tăt aud naduri sunând, / N-aud flăcăi șuierând” (Papahagi, 1925: 214). ■ (med. pop.) Contra umflăturilor. – Din magh. nád „trestie, stuf” (MDA).

NADĂ¹ s. f. I. 1. Înnăditură. cf. anon. car., KLEIN, D. 147, PONTbRIANT, D., COSTINESCU. A făcut năzi frumoase [la ie]. l. rom. 1959, nr. 2, 53, cf. fd i, 177, i. cr. vii, 312. A trebuit să pun nadă coșniței, căci fiind anul ăsta mănos, albinele nu mai aveau loc In coșniță să lucre. com. din frata-turda. 2. (Regional) Numele unor obiecte sau al părților unor obiecte: a) Plaz, talpă (la plug). cf. pamfile, a. r. 34, h ix 123 alr, ii 5 004/836, alr sn i h 22. b) Pană1 (II 1), ic. frîncu-candrea, m. 103, cf. alr i 951/103, alr ii 6 691/102, alr ii/i mn 151, 3 940/102. c) Coada măturii de nuiele (Bonțida-Gherla). cf. viciu, gl. d) Fiecare dintre grinzile din care e făcută prispa casei (Bîrca-Băilești). chest. ii 270/28. II. 1. Hrană constînd din rîme, insecte, bucăți mici de carne etc., care se pune în cîrligul undiței sau la altă unealtă de pescuit pentru a ademeni și a prinde peștii; mîncare care se pune într-o cursă pentru a ademeni și a prinde animalele și păsările; momeală (2), (regional) nadilă. cf. pogor, henr. 230/4, ddrf, barcianu. La undiță se pune întotdeauna o nadă ca să atragă peștele. antipa, p. 298, cf. 91, tdrg. Nada... constă din bucățele de rîmă, ouă de furnică sau mămăligă. pamfile, i. c. 69, cf. șăineanu, d. u. Cinci undiți... le-a desfășurat, le-a pus nadă – mămăligă ori rîmă – și le-a aruncat. sadoveanu, n. f. 56, cf. 50, id. o. x, 463, stoica, vIn. 17. La depărtare de o șchioapă de undiță, stă legată o plută, care ține să nu se cufunde greutatea fierului și a nadei pusă In ea. șez. iv, 116, cf. com. din straja-rădăuți. ◊ Expr. A (-și) face nadă = a-și face un obicei, o deprindere, un nărav. Nadă nu face-n prieteșug. pann, p. v. ii, 47/16, cf. com. din piatra neamț. ♦ Fig. (Regional) Obicei, deprindere (rea). Io-i zic mindrei ca să șeadă, Leleo, lume-a să ne vadă! Dar lelea-i deprinsă-n nadă. pamfile, c. ț. 152, cf. 163. Nu ți-i de o dată, da ți-i de nadă, se spune despre cei de care nu mai poți scăpa. zanne, p. iv, 221, cf. 222, v, 505, i. cr. iii, 87. 2. Fig. Ceea ce atrage, ademenește; ispită, tentație. Goneaște, depărteazî toatî diavoleasca facere și toatî sătăneasca nadî (eca 1650). gcr i, 228/22. Să-ntinzî lațuri, să puie nadî. dosoftei, ps. 205/2. Fieșicarele... îndulciți de așa nadă... ie porni a face pradă. conachi, p. 300, cf. 280. Vezi tu, cumătre, tălharul umblă cu nadă. negruzzi, s. iii, 27, cf. ii, 44. Eu pentru tine, Despot, aici am întins nada. alecsandri, t. ii, 68. Se presupunea că ei, și fără de astfeli de nadă, tot se vor grăbi a se înscrie mulți la... universitate. sbiera, f. s. 342. Nu e, cum se va fi spus de mulți,... o născocitură eretică, o nadă calvină. iorga, l. r. 87. – pl.: nade și (regional) năzi. – Din bg. нада.

NADĂ² s. f. (Transilv., Maram.) Stuf (Phragmites communis). Cf. vaida, caba, săl. 99. Tăt aud naduri sunînd, N-aud feciori șuierînd. t. PAPAHAGI, m. 51, cf. ALR I 665/333, ALR Il/i h 230, alr ii/i mn 147, 3 924/284, alr sn iii h 636, a i 12,31, lexic reg. 9. ♦ Papură (Typha). cf. alr I 1 907/298, 302, 305, 308, 315, 333. – pl.: nade și naduri, năzi (alr i 1 907/273, 308). – Și: nad s. n. alr i 1 907/159. – Din magh. nád.

NADĂ³ s. f. v. nadră.

NADĂ⁴ s. f. v. natră.