NADĂ sf. 1 Momeală cu care se atrage un animal pe care vrei să-l prinzi: arunc... cîte un pumn de grîu fiert ~ la pește (BR.-VN.); nada fiind prea mică, peștele a înghițit-o cu undiță cu tot (VLAH.) ¶ 2 Ⓕ Mijloc de ademenit, farmec atrăgător: Pe cînd Rușii cei cu coadă, Pentru inimi aveam ~ (ALECS.) ¶ 3 Partea înnădită, alăturată, lipită, cusută la ceva: e bună pînza lungă, dar nada lungă nu (ZNN.); Ⓕ: ~ nu face’n prieteșug, Că nada e bună numai la plug (PANN) ¶ 4 Olten. (CIAUȘ.) Coadă sau coc din păr străin [bg. nada].

nádă, nade, naduri, s.f. (reg.) Trestie; papură (Phragmites communis Trin.): „Tăt aud naduri sunând, / N-aud flăcăi șuierând” (Papahagi, 1925: 214). ■ (med. pop.) Contra umflăturilor. – Din magh. nád „trestie, stuf” (MDA).