NĂDUF, NĂDUH sbst. 1🩺 Ⓟ Înnecăciune, astmă: m’apucă tusea cu năduh (PANN) ¶ 2 🌦 Căldură înnăbușitoare, zăduf, zăpușală: fie pe ger și ninsoare, fie pe năduf de soare, nici nu ne prinde veste că ce timp mai este (ODOB.); curgea sudoarea șiroaie de pe dînsul... nu știa ce să facă de atîta năduh (SB.) ¶ 3 Supărare, necaz (pl. -ufuri, -uhuri): aduc mare supărare și năduf Sultanului (I.-GH.); cîte amaruri și nădufuri mi-a făcut (SAD.); scotea cîte un oftat din adîncul plămînilor, mijloc prin care își ușura năduful (GN.); ia nu mai clămpăni și tu din gură, măi, răspunse Ion, plin de năduh (CRG.) [srb. neduh].

NĂDUH s. n. v. năduf.