măricică¹ af [At: POPESCU, B. II, 39 / Pl: ~cele / E: măricea css] 1-36 Măricea (1-36).

măricică² i [At: RĂDULESCU-CODIN, Î 257 / E: măre + -icică] 1-2 (Reg; șhp) Măre¹ (3) (dragă).

măricică adj. 1 (despre copii sau despre pui de animale) crescută (v. crescut²), dezvoltată (v. dezvoltat), măricea (v. măricel), mărișoară (v. mărișor), <pop. și fam.> săltată (v. săltat²), <înv. și reg.> dezvolbată (v. dezvolbat), <reg.> măricuță (v. măricuț), măruță (v. măruț), toitană (v. toitan), <fig.> răsărită (v. răsărit¹). 2 măricea (v. măricel), mărișoară (v. mărișor), <pop.> mărea (v. mărel), <reg.> măricuță (v. măricuț), măruță (v. măruț).

MĂRICÍCĂ¹ interj. (Regional) Diminutiv al lui măre¹ (2 a) (Priboieni-Pitești). RĂDULESCU-CODIN, Î. 257. Atunci, să vezi, măricicăă. . . Doamne! S-a lățit o duhoare și-un miros, de nu-l puteai suferi. id. ib. – Măre¹ + suf. icică.

MĂRICÍCĂ² adj. v. măricel.