MĂRFAR s. m., s. n. I. S. m. (Regional) Negustor ambulant de pînzeturi și stofe ; (învechit, rar) mărfaș. Cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR II 6 481/791, com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ. II. S. n. Tren de marfă. I-a tăiat azi dimineață marfarul un picior, dar a scăpat cu viață. BENIUC, M. C. I, 41. Trebuia acum să-nconjoare mult, tocmai pe la rampa mărfarelor. CAMILAR, N. II, 211, cf. 214. Dimineața a fost liniște ca-n toate zilele: două mărfare, expresul de la Lemberg. GALAN, Z. R. 164. - Pl.: (I) mărfari, (II) mărfare. – Și: marfár s. n. – Marfă + suf. -ar.