mărán, -ă, măreni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Mara. 2. (Locuitor) din Mara: „Tot mie mi-o poruncit, / Tot un fecior de măran / Să-i fac struț de măghieran” (Bârlea, 1924, I: 254). ■ (onom.) Măran, nume de familie în jud. Maram. ■ (top.) Sub Măran, fânațe în Bârsana (Vișovan, 2005). ■ Locuitorilor din Mara li se mai spune și crăceșteni (după Crăcești, numele vechi al localității). – Din n. top. Mara + suf. -an.

măran, -ă, măreni, -e, s.m.f., adj. – 1. Persoană originară din localitatea Mara. 2. (Locuitor) din Mara: „Tot mie mi-o poruncit, / Tot un fecior de măran / Să-i fac struț de măghieran” (Bârlea, 1924, I: 254). ♦ (onom.) Măran, Maran, nume de familie (121 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ (top.) Sub Măran, fânațe în Bârsana (Vișovan, 2005). Locuitorilor din Mara li se mai spune și crăceșteni (după Crăcești, numele vechi al localității). – Din n. top. Mara + suf. -an.

măran, măreni, s.m. – Locuitor din Mara sau din satele de pe Valea Marei (între Mara și Vad): „Tot mie mi-o poruncit, / Tot un fecior de măran / Să-i fac struț de măghieran” (Bârlea 1924 I: 254). – Din Mara + -an.