măiástru, măiastră, (maiastru), adj., s.f. I. (adj.) Năzdrăvan, fermecat, magic: „Și pe murg maiastru m-o încălecat” (Bârlea, 1924: 356). II. (s.f.) 1. Zână frumoasă; vântoasă, săiastră: „De luatu-i de săiastră, / O' de măiastră” (Papahagi, 1925: 292). 2. Vrăjitoare. – Lat. magister „învățător” (Scriban, DEX).