mâtcălău¹ sn [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: măt~ / Pl: ? / E: mâtcă + -ălău] (Reg) Lingură mare cu care se mestecă în căldare magiunul când se fierbe.

mătcălău² sn vz mâtcălău

mătcălău s.n. (reg.) <reg.> înfărtăție, înfârtățit, însorțit, însurăție, paștele-mic (v. paște¹). Mătcălăul este o sărbătoare populară de după Paște, când tinerii schimbă între ei ouă roșii și se leagă frați sau surori de cruce.

MĂTCĂLĂU² s. n. v. mîtcălău.

MÎTCĂLĂU² subst. sg. v. mătcălău¹.

MÎTCĂLĂU¹ s. n.. (Regional) Lingură mare cu care se mestecă în căldare magiunul cînd se fierbe. Cf. ȘĂINEANU, D. U., PAMFILE, I. C. 23, VICIU, GL. – Pl.: ? – Și: mătcălău s.n. PAMFILE, I. C. 23. – Mîtcă + suf. -ălău.