MUȘCHETAR s. m. Soldat de infanterie (în evul mediu), înarmat cu o muschetă sau cu o pușcă; nobil din corpul de cavalerie al regelui Ludovic al XlV-lea. Cf. PROTt.-POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Numai privindu-l îi simțeai origina franceză. O miniatură de mușchetar blond, dar nu al luptelor cu spada, ci cu verbul. TEODOREANU, M. U. 38. În vara aceea in care a apărut, sănătos și falnic, cu musteți lungi și barbișon de mușchetar . . . , l-am văzut aproape zilnic. SADOVEANU, O. VI, 631. Avea înfățișarea unui mușchetar cu pelerină. id. E. 6. Stăm bine . . . , răspunse șovăielnic dogarul, învîrtind pălăria, cu margini late ca de mușchetar, în mîini. CAMIL PETRESCU, O. II, 42. Mănuși mușcheta = mănuși (de damă) prevăzute cu manșetă foarte lată. Este o doamnă . . . îmbrăcată în pardesiu gris, pălărioară decorată cu fulg și mănuși mușchetar. SAHIA, U.R.S.S. 6. Pălărie mușchetar = pălărie (de damă) cu calotă înaltă și boruri largi, răsfrînte. Așteptă în picioare lîngă un tablou, portret în mărime naturală al unei doamne foarte elegante, cu o mare pălărie mușchetar. CAMIL PETRESCU, N. 107. – Pl.: mușchetari. - Și: (rar) muschetar (PROT.-POP., N. D., PONTBRIANT, D., SCRIBAN, D.), (învechit) muscatir (SCRIBAN, D.) s. m. – Din fr. mousquetaire. – Muscatir < germ. Musketier.