munteni vr [At: AR (1829), 172²/20 / Pzi: 3 ~nește / E: cf munte, muntenos, muntenat] (Nob; d. terenuri) A se ridica, a se înălța prin mișcări tectonice, formând munți (1).

MUNTENI vb. IV. R e f l. (Neobișnuit; despre terenuri) A se ridica, a se înălța (prin mișcări tectonice), formînd munți (1). Munți se cufundă și drepte șesuri rîdicîndu-se se muntenesc, uscaturi se acopăr de apele mărei și din fundul noianului se înaltă inzule nouă. AR (1829), 172²/20. – Prez. ind. pers. 3: muntenește. – Cf. m u n t e, m u n t e n o s, m u n t e n a t.