múmă, mume, s.f. (pop.; înv.) Mamă: „…fiind îndemnați de muma lor, au omorât înainte cu 12 ani pe fratele seu Michail” (Mihaly, 1900: 245; dipl. 101). ■ (mit.) Muma Pădurii, ființă mitologică numită și Vidmă de Pădure, Mama huciului, Pădureana sau Păduroaica etc.; divinitate rea, nefastă. În Maram., e numită și Zanca sau Potca. Muma Vântului, personaj mitologic din basmele românești; simbolizează stihiile dezlănțuite ale naturii. ■ (top.) Izvorul Mumii Vântului (în loc. Dumbrava, zona Lăpuș). – Din mamă (MDA). ■ Cuv. rom. > ngr. moyma „vrăjitoare” (Murnu, după DER).

MUMĂ s. f. V. mamă.