mot- Rădăcină expresivă care arată ideea de „măciulie” sau de „obiect rotund” în general. Creație spontană, cf. bot. – Der. motan, s. m. (pisoi, cotoi), pentru al cărui semantism cf. sp. morro (de la mîță, după Cihac, II, 204; de la un lat. *maritanŭs, după Crețu 338; imitator al glasului pisicii, după Tiktin; de la motoc cu schimb de suf., după Candrea și Scriban); motîntan (var. motîntoc), s. m. (nătăfleț); motoc, s. m. (motan), pe care Cihac, II, 189 îl confundă cu motcă, cf. cotoc (după Iordan, Dift., 214 și Scriban, din rut., rus. motok, dim. de la mot „fuior”); motocel, s. m. (pisoi; minge, moț; plantă); moțochină, s. f. (baros, ciocan); moțochinos, adj. (căpățînos); motocol, s. n. (Bucov., minge); mototol, s. n. (minge; ghemotoc; nătăfleț); mototoli, vb. (a boți, a cocoloși); motofleașcă, s. f. (Arg., gură, plisc); motolog, s. m. (tont, nătăfleț); motoflete, s. m. (tont, nătărău); motoșcă (var. motoașcă, motîlcă, modîlcă), s. f. (minge,; umflătură), ultimele var., probabil prin încrucișare cu gîlcă; motroașcă, s. f. (Trans., umflătură); motroc, s. m. (Trans., prost): motrună, s. f. (Mold., femeie încotoșmănată, varietate de pere și de prune), pe care Scriban îl leagă în mod echivoc de lat. matrona; motocoși, vb. (Trans., a boți, a răvăși, a perturba); motroși (var. mitroși, mătrăși), vb. (a zvîrli în dezordine; a se strica; a șterpeli, a fura). Legăturile încercate între aceste cuvinte și termeni străini nu sînt concludente: mototol, legat de sl. motati sę „ a se agita” (Cihac, II, 189) sau motati „a depăna” (Tiktin); motîlcă, cu bg. motaja „a depăna” (Conev 97). Pentru motîlcă, cf. motîrcă, metearcă. Cf. moț, moacă, morman, mozoc, mont.