MIOREA s. f. Mioriță. Cf. BARONZI, L. 113. Mă despart acum De berbeci și miorele Și de voi, dragile mele Oi. COȘBUC, P. II, 167. El întreaga ziuliță Nu se lasă de doiniță, Mînînd printre floricele Albișoare miorele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 76. Iar o biată mioarea Tot în urmă rămînea. SEVASTOS, C. 295. Da de nu s-or împăca, le-oi da mnii de mnioreli. ȘEZ. II, 31. Grăi mica mniorică: Ș-alele, stăpînu nost, Cum ne-ai vărat astă-vară Ierńează-ńe șî la iarnă, DENSUSIANU, Ț. H. 218, cf. ALR I 1 774/600, A V 34. - Pronunțat: mi-o-. – Pl.: miorele. – Și: (cu schimbare de suf.) miorícă (pl. miorele și miorici com. MARIAN) s. f. – Mioară + suf. -ea. - Miorică: cu schimbare de suf.