MESIA s. m. sg. Personaj mitic căruia i se atribuie, în textele biblice, rolul de mîntuitor al lumii; (în special) epitet dat de creștini lui Isus Hristos. Grăi lui muiarea: știm că i să vie mesia ce-l va chema H[risto]s. VARLAAM, ap. GCR I, 108/32. Că-i craiu și mesiia făgăduit părinților. N. TEST. (1 648), 2^v/15. Vrînd a arăta ucinicilor săi, că mesiei i s-au căzut a chinui și a învia din morți (a. 1651). GCR I, 153/20. Cu un glas mărturisesc pre Domnul Hristos a fi împărat; și pentru această pricină îi dzic mesia (adecă împărat miruit). ANTIM, P. 173, cf. 15. Lumea se aștepta la venirea unui mesia, adică a unui mîntuitor. ISPIRESCU, ap. CADE. Cînta-voi mai ales vouă, C-a venit Domnul Hristos, Mesia, cap luminos, Din neamul lui Avraam. POP., ap. GCR II, 322. - Accentuat și: mésia. ALEXI, W., SCRIBAN, D. – Din v. sl. месиіа, ngr. Mεσσίας, lat. messias.